Fulgi de zapada

Cine spunea ca nu exista miracole de Craciun se inseala amarnic. Pana mai ieri nici eu nu credeam ca se pot intampla. Dar cineva care mereu ma are in paza lui a avut grija sa imi arate ca oricine poate fi fericit.
Chiar si eu, o fiinta cat o furnica pe suprafata unui corp ceresc gigantic. Nu credeam ca voi putea sa simt acele strangeri de stomac, acei fluturi in stomac cum ii numeau colegele mele de camera de la internat.
Inchinata unui orfelinat de catre parintii mei la varsta de trei ani, nu credeam ca voi simtii niciodata afectiunea unei persoana fata de mine, dragostea ei si atingerile ei. Pana mai ieri nu credeam ca exista cineva caruia sa-i pese de mine. Dar ca de obicei, eu ma insel in tot ceea ce zic si ce fac.
Ironia a fost mai mare ca toate aceastea s-au intamplat in acea zi ce Craciun, pe care deopotriva o urasc si o iubesc. Acea noapte mereu ma face sa ma intreb ce ar fi fost daca as fi actionat asa sau asa. Dar firea mea lasa nu m-a lasat sa fac un pas inainte si m-am oprit in cel mai crunt moment. Poate lucrurile stateau altfel astazi daca nu se intampla nimic. Poate era mai bine ca acel sarut pe obraz, acel simplu sarut pe obraz sa nu se fi intamplat niciodata. Totul ar fi fost linistit acum.
Inca mai aud indemnul colegelor mele, prietenelor mele, parasite si ele de catre parintii lor, de a merge cu colinda pe strazile orasului, la ceilalti colegi care se bucurau de caldura unui camin si unei familii.
Am pornit bajabaind pe intuneric, prin ploaie, caci era mult prea cald pentru a ninge. Doua grade in plus si frumosii fulgi de zapada se transforma in picaturi seci de ploaie.
Cu caciulitele rosii tivite cu blanita alba am pornit pe strazi, vesele, fara nicio grija, cu zambetul larg pe fata, discutand despre cele mai ciudate lucruri, certandu-ne din cele mai stupide motive cum ar fi alegerea colindei pe care sa o cantam. Ne-am hotarat asupra uneia scurte, usor de cantat care nu rapea mult timp.
Am avut emotii la prima casa, nestiind daca prietenul nostru ne va primi cu bratele deschise apoi ne va insoti. Dar nu am avut de ce sa ne temem. Totul a descurs normal, cu rasete, voiosie, farfurii pline cu prajituri si cozonac si pahare pline cu vin cald.
Apoi a urmat a doua casa, a treia si timpul a zburat pe nesimtite pana cand am realizat ca se facuse trei dimineata iar noi inca eram pe strazi, beti de fericire.
Vroiam sa mai stam, dar paznicul nu ne-a dat voie decat pana la 4. Mai aveam jumatate de ora pana la inchiderea portii. Nu ne venea sa ne despartim de colegii nostri, constiente de faptul ca vom fi singure in acel internat lugubru pe tot parcursul vacantei.
Cand ma gandesc acum, poate era mai bine daca nu ne conducea nimeni in acea seara acasa. Ne puteam descurca si singure prin intuneric, doar aveam saisprezece ani.
Dar baietii, domni desavarsiti, s-au oferit. Iar noi, flatate de gest, am acceptat. Fiecare a mers la brat cu cate un coleg, discutand, din nou, despre lucruri pe care vag mi le amintesc acum. Nici chipul cavalerului meu nu mi-l amintesc clar, doar vocea-i calda imi rasuna in urechi lin, ca un sunet de vioara.
Pe drum, vorbind, mi-a sarutat obrazul usor. Ceva in mine s-a rupt. Sau poate s-a nascut. Pe atunci nu stiam ce inseamna primii fiori ai dragostei, nu stiam ce inseamna sa iubesti si sa fi iubit.
Inca o data” mi-a soptit el la ureche, iar buzele lui calde s-au lipit de obrazul meu inghetat. Incet, tandru s-a retras si mi-a strans mana tremuranda. Imi amintesc o vorba de-a unei colege: ” Daca ai fluturi in stomac, inseamna ca ai mancat omizi”. Poate ca sentimentele mele inghetate, omizile, au dezghetat si s-au transformat in fluturi, in primii fiori ai dragostei.
Tot drumul nu am mai fost capabila sa scot o vorba. Priveam felinarele absenta, privind cum picurii de ploaie se transforma in fulgi de zapada. Ce repede trece totul de la o stare la alta. Ce repede se uita ca a plouat cu cateva minute inainte la vazul acestor fulgi.
Mi-am privit colegul, care vorbea cu altcineva. Nu am prins nimic din conversatia lor. Eram atenta sa nu-i scap mana dintr-a mea. Dar el era grijuliu si nu-mi dadea drumul. Nu stiam ca ii pasa cuiva din lumea aceastea de mine. Nici nu banuiam ca cineva ma vede mai mult decat o simpla fata, cu aspiratii mult prea mari de la viata. Pentru prima data in viata mea ma simteam iubita, chiar daca nu se putea vorbi despre iubire in adevaratul ei sens. Dar puteam vorbi despre prima mea dragoste, care inca ma mai bantuie si acum.
Am ajuns, spre nefericirea mea, la internat. Toti ne-am luat la revedere, iar eu cu strangere de inima l-am sarutat pe obraz. El mi-a intors sarutul, cautandu-mi buzele. Dar speriata, l-am evitat, intorcandu-i obrazul.
Apoi a plecat.
Cinci zile mai tarziu am aflat ca a murit intr-un accident de masina.

Hello everybody!

Well..as you can see I’m new at wordpress. I’m so excited about it. I tryed different blogs before, but I was disappointed about the themes. Here, the themes are perfect, so I signed up. I’m tired of “Hi5” (Haifaiv). In a couple of hours, after I finish editing my blog, I will post something new, and maybe my graphics and my creations. I love to write and to make graphics in Photoshop.

Catch up with you later!

Bye

Edit tarziu: mi-e prea lene ca sa mai scriu in romana sau macar sau macar sa mai schimb continutul postului. Ma rog, ati prins ideea.