Together forever


Oriunde mă uit îi văd rânjetul lăţit pe faţa plină de cicatrici, mânjită cu pudră albă. Un rânjet plin de ironie, de egoism, de nepăsare. Râsul răguşit, ascuţit, îmi zgârie timpanele, amintindu-mi că el e acolo, că nu are de gând să plece prea curând. Mă urmăreşte! Mă pândeşte ca un animal de pradă, din umbră, atent la fiecare mişcare a mea. Îi simt privirile arzătoare cum îmi înjunghie spatele, formând găuri adânci, imposibil de astupat. Nu pot să mişc un deget fără ca el să ştie. Mi-e frică!
Bzzzzzzzzzz! Bzzzzzzzzzzzzzzz! 
Telefonul sună cu disperare, îngropat sub perne şi sub sticluţele goale de somnifere. O mână, care parcă nu este a mea, se întinde cu greutate, căutând printre cearceafuri acea cutie mică, de metal, care vibra, în continuare. O simt grea, ca de plumb, cu degetele contorsionate de durere, de lipsă de somn.
În sfârşit dau de telefon şi răspund, dar persoana deja închisese. Mă uit la ecran şi nu văd niciun nume. Dar a sunat! Pot să jur că telefonul a sunat. Se poate să fi fost ea ea. De mult aştept să-i vorbesc, măcar o secundă. Dar ea nu e aici şi nu mă poate linişti.
Mă uit la ceas. De-abia dacă a trecut un minut de când m-am uitat ultima oară. Timpul trece atât de greu. Vreau să dorm!
Nu pot să dorm! Nu pot să dorm! Nu pot să dorm!
You wanna sleep? 
Instinctiv îmi întorc privirile spre cealaltă parte a camerei, aşteptând să-l văd acolo, rezemat de perete, îmbrăcat în costumul lui mov, uitându-se la mine cu acei ochi sugrumaţi de fardul negru.
Dar nu este acolo.
Răsuflu uşurat şi mă ridic din pat, trecându-mi degetele prin păr. Mă uit în jur şi brusc mintea mea o ia razna. Idei peste idei se întrepătrund, se nasc şi mor în capul meu, aşteptând ca eu să le transpun în viaţa reală. Îmi aduc aminte de zecile de scenarii, înmânate de către diferiţii regizori ca să le citesc, în speranţa că poate voi accepta să joc în vreunul dintre filmele lor. Dar nu pot. Mereu când mă gândesc la vreun personaj îl aseamăn cu el, iar eu nu trebuie să fac asta. Un actor adevărat, cu aşteptări şi vise mari nu trebuie să facă asta. Fiecare rol trebuie tratat ca atare.
Simt că nu mai am putere. Vreau să evadez undeva unde este linişte, unde pot să îmi pun ordine în gânduri. Aş vrea să stau pe un câmpt verde, la umbra unui copac, să privesc cerul albastru. Aş vrea să nu existe niciun alt lucru în jurul meu care să îmi antreneze mintea şi să dea naştere la noi idei. Am prea multă energie. Mi-a spus-o şi ea. O simt şi eu. şi mă omoară! Încetul cu încetul!
That’s not true, boy! I believe whatever doesn’t kill you, simply makes you…stranger. And you’re not dead…yet. 
Pleacă!! Ieşi din mintea mea! Sau măcar omoară-mă o dată, să scap! Vreau să se termine totul!
I don’t want to kill you! What would I do without you? Go back to ripping off mob dealers? No, no, NO! No. You… you… complete me.
Închid ochii, în speranţa că vocea lui va dispărea. Dar când îi redeschid, el e în faţa mea, cu mâinile în buzunare, cu acelaşi zâmbet nepăsător pe faţă, care te face să îţi pierzi minţile.
Simt cum pulsul meu o ia razna. Trebuie…trebuie să fac ceva. Încep să caut cu disperare medicamentele, dar nu le găsesc. Unde le-am pus? Unde le-am pus? Le găsesc şi iau un pumn întreg de pastile albe, amare.
Mă uit cu coada ochiului spre locul unde a stat. Nu mai e acolo. A dispărut.
Mă întind la loc pe pat, şi închid ochii. Simt cum acele pastile se dizolvă în sângele meu şi mă fac să mă simt mai uşor. Mă simt bine, mă simt liber. Presiunea din plămănii mei, din inima mea, dispare încetul cu încetul, iar cearceafurile mătăsoase mă acaparează, îmbiindu-mă la un somn lung, dulce, liniştit.
Zâmbesc şi gândul meu zboară spre fetiţa mea. Mâine mă duc să o iau de la Michelle. Mi-a promis că îmi voi petrece Crăciunul cu ea. Sunt atât de fericit. Deja îmi şi imaginez cum va zâmbi de frumos când mă va vedea, cum va veni la mine şi va întinde mâinile în sus, ca să fie luată în braţe. Nu am cuvinte să descriu valul de sentimente care mă copleşeşte atunci când o simt aproape, când o simt cuibărită la mine în braţe. Vreau să fiu cu ea mereu.
Din! Din! Din! 
Dechid ochii încet, trezit oarecum dintr-un vis. Cine poate fi la ora asta? Mai trebuie să treacă cel puţin un sfert de oră până să vina menejara.
Din! Din! Din!
– VIN! Strig şi mă dau jos din pat, târâindu-mi picioarele după mine.
Ajung la uşă şi o deschid. În prag este Michelle cu Matilda. Nu pot să cred! O privesc uimit pe Michelle, neputând să dau glas fericirii mele. Dar ea se uită la mine cu ochi încărcaţi de o bucurie tristă, care încetul cu încetul se transformă în lacrimi. Surâde scurt, după care îşi ascunde faţa în mâini, nu înainte de a şopti “Mereu te-am iubit”. 
– Dadddyyyy! Ţipă Matilda de fericire, luându-mi atenţia de la Michelle. Când privesc înapoi spre locul unde a stat ea, nu mai este nimeni
– Vino, vreau să îţi arată ceva, spune fetiţa mea, prinzându-mă de mână şi trăgându-mă după ea, spre o uşă întredeschisă.
– Iţi place? Zice ea după ce am păşit în încăpere.
Nici nu apuc să arunc o privire în jurul meu căci rămân fără suflare. Nu îmi vine să cred! În faţa ochilor mei se întinde un câmp nesfârşit, o mare de un verde ameţitor. Undeva în depărtare se vede un copac, probabil un fag. Sunt fericit! Exact ceea ce mi-am dorit! Strâng mâna micuţă în palma mea şi încep să mă îndrept spre acel copac. Dar Matilda nu se mişcă. Mă întorc să văd ce face şi o văd că stă pironită locului, privind în gol. Faţa ei mică începe să se schimbe, acoperindu-se încetul cu încetul cu o pojghiţă albă. Buzele ei capătă o nuanţă de un roşu ameţitor, iar ochii săi se înnegresc tot mai mult. Ce se întâmplă? Privesc în spatele ei, vrând să plec de acolo. Dar uşa a dispărut. Eram singuri pe un câmp întins. Strâng mâna ei în palma mea, dar constat că nici măcar nu mai este mâna ei. Cinci degete mari, mature, îmbrăcate într-o mănuşă albă, de catifea, mă strâng la rândul lor cu forţă, orice urmă de fineţe sau dragoste dispărând.
– Ce nai…
Mă întorc şi dau nas în nas cu el. Îmi văd faţa schimonosită de groază oglindită în ochii lui negrii, adânci, cuprinşi de amuzament,. Încerc să fug, dar picioarele îmi sunt lipite de pământ. Unde a dispărut Matilda? Michelle? Vreau să merg înapoi. Mâine trebuia să mă întâlnesc cu ele. Vreau să le văd!
Oh, you. You just couldn’t let me go, could you? Spuse el zâmbind şi privind spre degetele noastre încleştate. You are truly incorruptible, aren’t you? I told you: the best thing you can do is to let me live with you. We can be unstoppable together. I’ll help you, you’ll help me. It’s fair enough. 
Ai să mă omori?
I won’t kill you because you’re just too much fun. I think you and I are destined to do this forever, rânji el, arătând câmpia întinsă. We’re going to be here forever, walking in the sunlight, listening to the sound of the wind.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s