Sunet de vioara

Este tarziu si imi este dor de prezenta ei, de rasul ei, de atingerile ei, de mirosului ei dulce-amarui. Imi este dor de parul ei negru ca taciunea, de ochii verzi, care te scrutau cum faceai o miscare gresita. Imi este dor de pielea ei fina si alba ca laptele, mereu ingrijita cu mii de creme, cu nume diferite pe care le uitam, desi mi le tot spunea zi de zi. Imi este dor de degetele ei lungi de pianist, de manichiura ei perfecta, de palma ei rece.

Imi este dor de gura ei, de buzele ei rosii si pline, de zambetul ei, uneori rece si prefacut. Imi este dor de inelele ei din argint vechi, cu felurite forme, de bratarile impletite de pe incheietura ei osoasa.

Imi este dor de timbrul vocii ei, de cuvintele pe care le vorbea, de tonul ei aspru, dar dulce in acelasi timp.  Imi este dor sa-i aud vocea cum imi sopteste in ureche cuvinte neinsemnate, povesti neserioase si glume. Propriul meu sunet de vioara, care imi gadila placut fiecare simt in acele vremuri de mult apuse.

Imi este dor de trupul ei inalt, mladios ca o salcie, care pasea alene pe podeaua din camera mea, imbracata intr-o camasa de noapte subtire, sifonata. Imi este dor de fata ei mica, cu pometii mult prea proeminenti pentru o fata si cu ochii mari, incadrati in gene dese.  Imi este dor sa bucuria, tristetea, mania, dragostea, ura exprimate pe fata ei, imi este dor de felul in care exprima toate aceste trairi. Imi este dor de felul in care isi tuguia buzele sau isi dadea ochii peste cap cand ceva  nu-i convenea sau cand isi pata haina preferata.

Imi este dor de felul in care isi aranja buclele negre si de felul in care se machia sau punea o haina pe ea. Tot ce facea facea cu o gratie iesita din comun, cu o precizie absoluta, dar si cu hotarare si incredere.

Imi este dor de acele zile insorite, in care totul era frumos, iar eu ma trezeam in pat, langa ea, si o priveam ca pe o zeita pagana, binecuvantata de razele aurii ale soarelui. Cu suvitele de par rasfirate pe fata adormita si degetele inclestate in perna arata frumos, salbatic, dar in acelasi timp fragila.  Iar eu oftam in timp ce o priveam cu nesat. Si oftatul meu o trezea si ii aducea zambetul pe buze si soptea incet, ragusit:  “Iubitul meu…” si imi mangaia fata cu doua degete, dupa care adormea la loc, pana aproape de amiaz.

Imi este dor de ea! Dar stiu ca nu va mai fi niciodata a mea, nici aici pe pamant, nici in alta viata.

Adio.

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s